După ce Poliția Suceava a amendat Mandachi Hotel & Spa pentru organizarea unei nunți (versiunea IPJ – n.r.) cu 150 persoane la Magnificus Plaza, conducerea companiei a prezentat un drept la replică.
CITESTE
Reprezentanții companiei spun că “în restaurantul mare al hotelului se aflau 132 de persoane, ceea ce înseamnă un grad de ocupare de 29% din numărul de locuri aprobat de Primărie, adică 450.
În comunicatul de presa al IPJ este specificat faptul că evenimentul ar fi fost o petrecere, lucru pe care îl combatem vehement, în restaurant se aflau persoane care serveau masa, cu respectarea distanțelor legale, nu petrecea nimeni.
Poliția a consemnat în procesul verbal de contravenție încheiat unuia dintre meseni că a fost o “întâlnire religioasă“, clienții fiind membri ai Bisericii Penticostale.
Pe cale de consecință, este exclus orice termen de petrecere sau distracție, nu a existat niciun mire, nicio mireasa, nicio formație, niciun DJ, nici măcar muzică ambientală și nu s-a dansat nicio secundă.
Hotel Mandachi nu a fost amendat pentru organizarea de evenimente, întrucât s-au respectat toate normele de protecție COVID.
În urma verificărilor, cei amendați au fost clienții din incintă pentru că s-au adunat în cadrul unei întâlniri a Bisericii (informaţie preluată din procesul verbal încheiat de către Poliţie acestora).
Clienții au solicitat cazare și ne-au cerut confirmarea că pot servi cina în incinta restaurantului hotelului, aspect ce întărește obligația hotelului de a oferi serviciile pentru care a fost autorizat”.
Gabriel Melniciuc, director general al grupului de firme Strong MND, care administrează Mandachi Hotel & Spa: “Având în vedere că gradul de incidență în Suceava este de sub trei la mie și putem servi legal masa în restaurant, am aprobat solicitarea clienților, mai ales că avem capacitatea totală în hotel de aproximativ 700 locuri la mese și că legea ne permite să asigurăm masa tuturor celor cazați în incinta hotelului.
Am considerat justificat să iau o astfel de decizie, mai ales că toate restaurantele din Suceava au dreptul legal să primească și să servească clienți în limita a 30% din capacitatea autorizată”.
Avocat Daniel Zoița, reprezentant Mandachi Hotel: “Consider că nu s-a încălcat legea în vreun fel, activitatea din restaurant nu întruneşte nicio cracteristică a unei nunți, de aceea am avizat personal servirea mesei în restaurantul mare.
În fiecare zi se servesc mese în cadrul restaurantului și nu am informat niciodată acționariatul, întrucât singura dispoziție primită este să respectăm legislația și atât”.
Florentin Cojocaru, manager general Hotel Mandachi: “După ce am obţinut avizul avocatului și acordul de la Gabriel Melniciuc, am susținut și încurajat aprobarea rezervării și a cinei, deoarece consider că nu încalcă normele legale în vigoare.
Cu referire la eveniment, am fost prezent în ziua de 27 martie 2021 în cadrul hotelului și m-am asigurat că nu se desfășoară petreceri cu muzică, formație, dans, cântări, fapt ce poate fi confirmat de către toate organele de control”.
–
SORIN NICA
Foto: IPJ Suceava