Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a decis ca, începând cu 28 martie, să fie instituite măsuri complementare de restricție în Dorna Arini, acolo unde incidența este de 5,12 / 1.000 locuitori.
Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20 – 05, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 05 –18 și se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.
Măsurile sunt aplicate până la scăderea incidenței sub 3,5.