Ieri, la ora 19.42, Poliţia Rădăuţi a fost sesizată de către C.H. că Eduard M., 24 ani, amenință mai multe persoane.
Pe strada Grănicerului a fost identificat apelantul, care a declarat că a adus-o la domiciliu pe mătușa sa, C.M., care a fost plecată timp de 5 zile de acasă deoarece îi era frică de fiul ei.
În momentul în care au intrat în apartamentul în care aceasta domiciliază împreună cu fiul Eduard M., acesta a lovit-o pe mama sa cu palma în față și a amenințat-o cu acte de violență.
Femeia a confirmat cele declarate de C.H., adăugând că îi este frică de fiul său, cu care deseori are conflicte pe motiv că îi cere bani.
Anterior, femeia a mai plecat de la domiciliu de frica fiului, locuind în Volovăț, la o rudă.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, a reieșit că există risc iminent pentru siguranța victimei, iar femeia agresată C.M. a solicitat eliberarea unui ordin de protecție provizoriu împotriva fiului său.
Împotriva lui Eduard M. a fost emis un ordin de protecţie provizoriu de către Poliția Rădăuți, tânărul fiind evacuat din imobil.
S-a întocmit dosar penal pentru violență în familie si amenințare.
–