Astăzi a avut loc ședința Colegiului Prefectural Suceava, în care au fost dezbătute planul de măsuri pe anul 2021 în vederea realizării obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare 2020 – 2024, prezentat de prefectul USR PLUS Iulian Cimpoeșu și o informare privind prevenirea și managementul situației generate de pandemie, prezentată de Adrian Popescu, inspector în cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava, material realizat în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Potrivit unui comunicat, prefectul a subliniat că în următorii patru ani vor continua acțiunile în vederea reducerii decalajelor față de economiile statelor din Europa de vest prin stimularea capitalului românesc, investiții strategice în infrastructură, educație, sănătate și digitalizare.
Planul de acțiuni a fost structurat pe 15 capitole și cuprinde 164 obiective, cu 508 acțiuni, transmise de serviciile publice deconcentrate, care au avut în vedere direcțiile de acțiune pentru fiecare domeniu de activitate cu impact major în dezvoltarea economică a județului.
“Instituția Prefectului va monitoriza semestrial modul de implementare a fiecărei acțiuni propuse pentru realizarea obiectivelor și va acorda sprijin acolo unde vor fi întâmpinate dificultăți”, se mai spune în comunicat.
Adrian Popescu a amintit activitățile desfășurate de DSP Suceava, respectiv anchete epidemiologice, recoltarea de probe, activitățile de înregistrare și raportare a datelor statistice.
Totodata, el a mulțumit Universității Suceava care a răspuns prompt fiecărei solicitări de sprijin, înființând și un centru de tip Call Center în vederea efectuării anchetelor epidemiologice de către studenții voluntari.
A fost prezentată și activitatea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, care a emis în acest an 88 de hotărâri ce au vizat în principal asigurarea rezilienței comunității și diminuarea impactului de risc, precum și alte măsuri aplicabile în scopul limitării și prevenirii răspândirii COVID.
A mai fost prezentată situația centrelor de vaccinare din județ și informarea că “toate centrele de vaccinare din spitale, cu exceptia celui de la spitalul Gura Humorului, se vor închide pe data de 15 aprilie, urmând ca de pe 23 aprilie să se mai deschidă 8 fluxuri în locații ce vor fi stabilite ulterior”.
Tot în cadrul ședinței de azi, subprefectul PNL Daniel Prorociuc a solicitat Sistemului de Gospodărie a Apelor și Gărzii de Mediu Suceava să întreprindă acțiuni în vederea identificării zonelor cu potențial la inundații și să dispună măsuri care să vizeze curățarea/decolmatarea secțiunilor de scurgere a podurilor, podețelor, punților pietonale și rigolelor din zonele vulnerabile la inundații, cu prioritate a celor din zonele locuite și igienizarea albiilor râurilor și pâraielor și a zonelor limitrofe, precum și desființarea depunerilor necontrolate de deșeuri de orice tip, inclusiv a depozitelor de material lemnos.
În acest sens, Prefectura Suceava a transmis o circulară către unitățile administrativ-teritoriale din județ prin care s-a solicitat implicarea tuturor autorităților locale.
–
DAN PASCARU
Foto: Prefectura Suceava