Primarul PNL de Rădăuți (fost PSD până înainte de alegerile de anul trecut) Bogdan Loghin a anunțat printr-o postare pe o rețea de socializare că, după preluarea mandatului pe 28 octombrie 2020, “am rezolvat majoritatea problemelor rămase neterminate de fostul primar (Nistor Tătar, PSD – n.r.), care, în decurs de o lună cât a durat transferul de putere, a făcut plăți de circa 1.370.000 euro și tot nu a rezolvat situația tuturor plăților”.
Loghin afirmă că a înființat ghișeul de primiri-eliberări documente al Serviciului Urbanism și a negociat eșalonarea datoriei la ACET, în valoare de 570.000 euro.
“La Spitalul municipal Rădăuți, în urma nenumăratelor probleme grave descoperite, (voi face referire la ele după data de 08.04.2021), fostul manager (Traian Andronachi, apropiat de PSD – n.r.) a fost demis, dar țin să vă informez că lucrurile funcționează foarte bine din toate punctele de vedere, ba mai mult, în curând vom veni cu vești foarte bune, în ceea ce privește dezvoltarea și investițiile din această unitate”, spune Loghin.
El a anunțat și modificări în organigrama Primăriei: “În acest moment, circa 38 persoane care probabil nu se vor mai regăsi în schema de personal vor aduce o economie la buget de circa 360.000 euro anual.
Voi detalia mai exact la finalul procedurii”.
–