Șeful interimar al Serviciului Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, inspectorul principal Viorel Andrei Donciu, acuzat de fapte de corupție și arestat preventiv de Tribunalul Cluj în 9 aprilie pentru 30 zile, rămâne în arest preventiv.
Aceasta este decizia Curții de Apel Cluj, care a respins contestația formulată de acesta.
Donciu trebuie să plătească 350 lei cheltuieli judiciare în contestaţie în favoarea statului.
El a fost reținut în urmă cu o săptămână de DNA Cluj, fiind cercetat într-un dosar privind fapte de corupție în Maramureș, unde a fost șef al aceluiași serviciu.
Donciu este acuzat de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale), cumpărare de influență și acces ilegal la un sistem informatic.
–