Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan continuă criticile săptămânale la adresa guvernelor anterioare, deci și PDL și PNL, partide din care a făcut parte.
Într-o declarație politică, el spune că “guvernele anterioare au cunoscut acest aspect, au neglijat complet problemele din învățământul românesc, lăsând unele lucruri să se agraveze de la un an la altul.
Zeci de miniștri au clamat reforma, au promis investiții și au amăgit populația cu angajamente iluzorii”, evitând să nominalizeze.
Balan o mai drege apoi, afirmând că “nu avem cum să nu constatăm că reformele începute anul trecut, în perioada Guvernului PNL, care au însemnat alocări financiare fără precendent pentru modernizarea infrastructurii școlare, dotarea cu echipamente electronice, conectarea la internet și calificarea a sute de dascăli prin masteratul didactic începe să producă efectele pozitive pe care le așteptăm de ani de zile”.
Deputatul liberal are și rezolvări pur teoretice pentru problemele cu care se confruntă învățământul : pachete de asistență socială pentru combaterea abandonului școlar, salarizare atractivă pentru cadrele didactice și investiții PNRR în școli.
–