Pentru asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul slujbelor religioase de Paște, Jandarmeria Suceava va acționa cu peste 130 de efective în apropierea principalelor lăcașe de cult de pe raza județului.
Inspectoratul de Jandarmi Suceava va executa misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, atât independent, cât și în sistem integrat, având ca scop creșterea climatului de ordine și siguranță a cetățeanului în spațiul public, precum și informarea şi îndrumarea cetăţenilor de a respecta măsurile de prevenire a răspândirii COVID în toate cele 9 localități urbane și rurale din zona de responsabilitate, iar patrulările în stațiunile montane și pe traseele turistice din zona acestora vor fi intensificate.
Totodată, în acest weekend prelungit, Jandarmeria Suceava va acționa, în medie, zilnic, cu 74 de jandarmi în dispozitivul de menținere a ordinii și liniștii publice pentru asigurarea intervenției oportune și imediate.
În noaptea de Înviere, în intervalul orar 20.00 – 05.00, este permisă circulația persoanelor în afara locuinței pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase în toate localitățile.
–
SORIN NICA
Foto : IJJ Suceava