Considerată de unii semn divin, iar de alții o simplă reacție chimică, lumina sfântă a fost adusă de la Ierusalim, azi, de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi distribuită la Aeroportul București- Otopeni delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române.
Centrele eparhiale, prin protopopiate, au distribuit lumina fiecărei parohii, la Suceava fiind adusă cu un avion.
Anul trecut, în pandemie, lumina nu a mai ajuns de la Ierusalim la Suceava, aflată în carantină, iar slujbele s-au desfășurat fără credincioși, aceștia aprinzându-și singuri candela de acasă.
Primarul Ion Lungu declara atunci: “Vă rog să respectăm acordul şi ordonanţele militare, municipiul Suceava este cea mai afectată localitate din România, cu peste 1.300 de persoane confirmate pozitiv. Să facem tot posibilul să limităm răspândirea virusului”, iar episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Damaschin Dorneanul (care îl înlocuia pe arhiepiscopul Pimen, infectat cu COVID) că “important este acum să înţelegem că este o situaţie dificilă şi să nu forţăm lucrurile. Dacă într-o familie nu se va putea lua Sfânta Lumină de la Ierusalim, oamenii să aibă credinţă şi, în noaptea de Înviere, de la candelă se poate lua lumină”.
De Paște 2021, Biserica Ortodoxă Română a emis o serie de dispoziții lăcașurilor de cult, în noaptea de Înviere, printre care :
-Sfintele slujbe vor fi săvârșite cu respectarea actelor normative privind starea de alertă pe teritoriul României.
-Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcașul de cult; purtarea obligatorie a măștii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura și nasul; asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp. pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 metri între persoane, în interior și 1,5 metri între persoane, în exterior.
–Fiecare unitate de cult va pregăti mai mulţi voluntari, care vor purta ecusoane personalizate, pentru a asigura desfășurarea în bune condiții a sfintelor slujbe și a activităților specifice perioadei prepascale și pascale.
–Preoții vor aduce, din timp, la cunoștința credincioșilor programul evenimentelor religioase și prezentele recomandări, făcând apel la respectarea normelor igienico-sanitare.
–Preoții parohi, stareții sau ecleziarhii, după caz, vor calcula numărul persoanelor care pot intra în lăcașul de cult și în incinta acestuia, îngrijindu-se de marcarea corespunzătoare a locurilor în care pot sta credincioșii, astfel încât să fie respectate normele legale privind distanțarea fizică dintre persoane.
–Pentru a evita aglomerația, la unitățile de cult cu pangarul în interiorul bisericii vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcașului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paștilor (pâine binecuvântată și stropită cu agheasmă și vin, pregătită și ambalată din vreme în pachete/punguțe de unică folosință închise, respectând regulile de igienă), a lumânărilor, a candelelor și a obiectelor de colportaj;
–Credincioșii vor aștepta, în afara lăcașului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00:00, păstrând distanța de 1,5 metri între persoane.
–