Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpați, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupție și de serviciu.
Primul inculpat se numește Haidău Andrei Răzvan și este cercetat pentru uzurparea funcției, deoarece pe 2.10.2018, în calitate de lucrător de poliție care nu are aviz de poliție judiciară şi nici nu a fost desemnat polițist rutier, în timp ce se afla în timpul serviciului de patrulare în vederea asigurării ordinii și siguranței publice, a efectuat acte ce nu intră în atribuțiile sale de serviciu, obținând pentru sine un folos necuvenit.
El a urmărit în trafic și a oprit un autovehicul al cărui conducător auto a săvârșit o contravenție rutieră (nerespectarea semnificației indicatoarelor şi marcajelor de obligare), i-a solicitat actele la control şi a primit de la acesta suma de 50 lei pentru a nu-l sancționa contravențional.
Același inculpat este vizat și pentru divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, constând în aceea că pe 6.12.2019, după ce a aflat de la apărătorul ales în urma studierii de către aceasta a dosarului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, că infracțiunea de uzurparea funcției pentru care avea calitatea de suspect a fost cercetată ca urmare a denunțului formulat de un alt lucrător de poliție, a divulgat fără drept, faptul că lucrătorul de poliție a avut calitatea de denunțător, colaborator și martor în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava în care era cercetat, divulgând astfel informații nedestinate publicității cu privire la identitatea și calitatea unei persoane audiată în această cauză penală.
Al doilea inculpat se numește Olariu Costică și este cercetat pentru luare de mită, după ce pe 10.11.2018, a oprit în trafic un conducător auto pentru că acesta nu ar fi respectat culoarea roșie a semaforului, deși în fapt acesta trecuse pe culoarea galbenă a semaforului, polițistul primind de la conducătorul auto suma de 300 lei.
Al treilea inculpat a săvârșit infracțiunea de dare de mită – Gușetu Constantin conducea, pe data de 10.11.2018, pe drumurile publice un autoturism şi, fiind oprit de al doilea inculpat pentru că nu ar fi respectat culoarea roșie a semaforului, i-a oferit şi dat acestuia suma de 300 lei.
În timpul urmăririi penale a fost luată măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui autoturism aparținând celui de al doilea inculpat, până la concurența sumei de 300 lei pe care a primit-o cu titlu de mită.
–