Ieri, în jurul orei 17.00, conducerile Serviciului Urbanism și Poliției Locale din Rădăuți s-au deplasat la obiectivul în litigiu situat în strada Piața Unirii nr.5, unde au constatat că se execută lucrări de placare la fațadă.
Titularul investiției, prezent la fața locului, a fost notificat privitor la sistarea lucrărilor, însă continuarea acestora a impus ca o echipă din cadrul Primăriei să fie din nou prezentă azi, constatând lucrări în desfășurare și ocuparea domeniului public cu o schelă metalică pentru montarea căreia nu există aprobări necesare.
Lucrarea a făcut obiectul verificărilor din partea Primăriei în decembrie 2020, când s-a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor și s-a dispus sistarea imediată a lucrărilor.
Întrucât beneficiarul lucrării a ignorat aceste prevederi, Primăria a formulat o plângere penală către Parchetul Judecătoriei Rădăuți, împotriva beneficiarului investiției.
Lucrarea respectivă a fost controlată și de Inspecția de Stat în Construcții, care a constatat realizarea unor lucrări de construcții cu încălcarea reglementărilor tehnice în vigoare și a cerințelor privind asigurarea calității în construcții, pentru care s-au dispus măsuri cu termene de intrare în legalitate, precum și oprirea execuției lucrărilor.
Urmare a controalelor, s-a depus în instanță o nouă cerere de dispunere a măsurilor necesare prin ordonanță președințială.
–
DAN PASCARU