Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au fost sesizați direct de către un localnic, pe 28 mai, la ora 23.50, despre faptul că la o pensiune din localitate are loc un eveniment privat.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde fost identificați mai mulți tineri din Cajvana, care participau la o aniversare a unui prieten.
La sosirea polițiștilor au fost identificate în jur de 20 persoane, care au părăsit incinta pensiunii, fiind sancționate contravențional cu avertisment.
Au fost identificați organizatorul evenimentului, un tânăr de 25 ani din Cajvana și persoana aniversată, împreună cu alți doi tineri de 24 și 23 ani, din Cajvana, toți participând la organizarea evenimentului.
Cele patru persoane care au organizat evenimentul au fost sancționate contravențional cu suma de 3.000 lei fiecare.
Ieri la ora 20.30, polițiștii din municipiul Suceava au efectuat un control la o unitate economică din Dărmănești.
În incinta restaurantului avea loc un eveniment privat – cumătrie, fiind identificate aproximativ 40 de persoane.
Față de organizator și față de administratorul unității a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă de 3.000 lei fiecare.
Totodată evenimentul privat a fost întrerupt, iar până la plecarea polițiștilor de la fața locului, persoanele participante la eveniment au părăsit locația, fiind sancționate cu avertisment.
IPJ Suceava reamintește că, în conformitate cu H.G. nr. 531/2021, Anexa 3, pct. 14 și 15, sunt intezise evenimentele private (nunți, botezuri, mese festiv, etc) în spații închise dar și în spațiile deschise.
Deși actul normativ prevede unele măsuri de relaxare a interdicțiilor, evenimentele private se preconizează a se desfășura în condițiile prevăzute de lege abia de la data de 1 iunie 2021.
SORIN NICA