Pe 28 mai, la ora 11.40, Poliţia Dolhasca a fost sesizată direct de către o localnică de 44 ani cu privire la faptul că, de aproximativ o săptămână, un bărbat de 51 ani, din județul Botoșani, fostul concubin de care s-a despărțit de 2 luni, o apelează telefonic și a amenințat-o cu acte de violență.
Femeia a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu de către poliție, cu mențiunea că depune plângere penală față de fostul concubin și că solicită trimiterea în judecată a acestuia.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru amenințare și au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care i s-a interzis acestuia să se apropie la mai puțin de 50 metri față de victimă și cei doi copii minori și să nu ia legătura în niciun fel cu aceștia.
Tot pe 28 mai la ora 21.00, Secția nr. 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată cu privire la producerea unui conflict în familie, în Volovăț.
În urma cercetărilor s-a stabilit că, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, un localnic de 38 ani a provocat scandal la domiciliu, ocazie cu care i-a adresat mamei sale, de 61 ani, cuvinte și expresii jignitoare, dar și amenințări cu acte de violență.
Întrucât se manifesta agresiv la momentul sosirii echipajului de poliție, bărbatul a fost încătușat și transportat la Spitalul Rădăuți – Secția Psihiatrie, unde a fost predat cadrelor medicale în vederea consultului medical de specialitate, aplicându-se și procedura emiterii unui ordin provizoriu de protecție.
În aceeași zi la ora 21.28, Poliția Frasin a fost sesizată de către o tânără de 21 ani, din Stulpicani, cu privire la faptul că fostul soț i-a distrus geamul de la portiera stângă-față a autoturismului său.
În urma cercetărilor s-a stabilit că femeia se afla cu autoturismul la o spălătorie auto din Ostra, loc unde s-a întâlnit cu fostul soț, de 30 ani, cu care s-a luat la ceartă, moment în care acesta i-a distrus geamul de la portieră.
Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului iminent asupra vieții și integrității victimei, stabilind că există risc iminent.
A fost emis ordin de protecție provizoriu și a fost întocmit dosar penal pentru distrugere.
IPJ Suceava reamintește că poliţiştii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.
Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică.
În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate.
Cu ocazia intervenţiei, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări.
Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.
Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.
SORIN NICA