Șeful PNL Suceava Gheorghe Flutur “a întors armele” împotriva președintelui Ludovic Orban, după ce ani de zile s-a gudurat pe lângă el, pentru a-și consolida poziția în administrația județeană și în partid.
În urmă cu două zile, Flutur apărea în poza de grup alături de susținătorii lui Florin Cîțu, contracandidatul lui Orban.
Dar până acum Flutur nu a pierdut niciun prilej să se fotografieze alături de Orban la diverse acțiuni propagandistice, menite a-i crește cota.
Decembrie 2019: premier în acea perioadă, Orban a fost adus la Suceava în ultimele zile ale anului pentru a asista la Festivalul Obiceiurilor de Iarnă de pe scările Palatului Administrativ, alături de subalternii liberali. Orban anunța, oarecum dojenitor, că autostrada Suceava-București se va construi când PNL va sta mai mult la guvernare.
Iunie 2020: În plină pandemie, Orban face un tur mediatic de forță – vizitează lucrările la terminalul 2 al aeroportului Suceava, asistă la prezentarea viitorului parc industrial din apropiere, vede autobaza diviziei electrice a TPL, inaugurează rețeaua de gaze naturale din Moara, inspectează șantierul centurii Rădăuți (unde este primit cu cântece de vioară de supușii liberali locali) și lucrările la cazinoul din Vatra Dornei.
Octombrie 2020: Șeful cel mare al PNL asistă la învestirea lui Flutur în fruntea CJ Suceava și a primarului Ion Lungu pentru al cincilea mandat. Flutur își expune proiectele futuriste (gen autostrăzi cu tuneluri prin munți, parcuri industriale, noi spitale la Suceava și Rădăuți), iar Orban nu pleacă fără să dea asigurări că se vor realiza Autostrăzile Nordului și Siret-București.
Noiembrie 2020: Orban este chemat din nou în județ pentru a inaugura șoseaua de centură a Rădăuțiului, după care e dus la Pojorâta, la prezentarea unui nou concept de reabilitare a căii ferate.
Pe tot parcursul acestor vizite, liderii liberali suceveni Gheorghe Flutur, Ioan Balan și Ion Lungu s-au întrecut în tot felul de declarații optimiste, în care l-au “periat” bine pe șeful lor de partid.
În decembrie 2020 Orban pierde funcția de prim ministru, locul lui fiind luat de Florin Cîțu.
Mai 2021: Flutur și Lungu se încolonează cuminți alături de Cîțu, adversarul lui Orban la congresul PNL din septembrie acest an.
–