Ieri, 17.06.2021, la ora 02.36, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin „SNUAU 112” despre faptul că în municipiul Fălticeni, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto pare a fi sub influența alcoolului.
“Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe raza municipului Fălticeni, într-un sens giratoriu, un bărbat a acroșat două autoturisme parcate regulamentar pe partea dreaptă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul Ionuț Epureanu.
Conducătorul auto se numește Alexandru Matei, a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a stabilit faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Tot ieri, la ora 10.20, o femeie a reclamat furtul autoturismului implicat în accident din curtea nepotului său.
Astăzi, 18.06.2021, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a formulat propunere de arestare preventivă a lui Alexandru Matei (24 ani), reţinut pentru o perioadă de 24 ore, pentru săvârşirea, în termenul de supraveghere, a infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” „ furt în scop de folosinţă”. Potrivit rechizitoriului întocmit de procuror, în noaptea de 16/17.06.2021, în jurul orelor 23,00, prin escaladarea unui gard, a pătruns în curtea locuinţei din localitate şi prin forţarea unui geam al locuinţei, a pătruns în interior de unde a sustras, dintr-o încăpere, cheile unui autoturism marca Opel Astra, pe care l-a condus pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule şi sub influenţa băuturilor alcoolice (1,50 g %o, la ora 03.30, respectiv 1,36%o la ora 04.30), avariind două autovehicule parcate regulamentar.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Fălticeni a admis, astăzi, propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului Alexandru Matei pentru 30 zile.
–