Ieri, 18.06.2021, la ora 12:00, un tânăr de 19 ani din orașul Dolhasca, sat Probota, în timp ce conducea un atelaj hipo în care transporta o betonieră, pe D.C 6, pe raza loc. Probota, oraș Dolhasca, din direcția sat Probota către sat Poienari, cu o roată a betonierei care era ieșită în afara atelajului a acroșat-o pe o bătrână de 87 ani, care se deplasa ca pieton pe partea carosabilă în aceeași direcție de deplasare.
După producerea accidentului rutier conducătorul atelajului hipo a părăsit locul producerii acestuia fără încuviințarea organelor de poliție, fiind identificat de lucrătorii de poliție pe raza localității Probota.
Din accident a rezultat accidentarea pietonului de 87 de ani, care a fost transportată cu ambulanța SMURD la Spitalul Municipal Fălticeni.
Atât căruțașul cât și pietonul au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă” și ”părăsirea locului accidentului fără încuviințarea lucrătorilor de poliție”.