Duminică, 27 iunie a.c., în Vicovu de Sus se vor organiza alegeri locale parțiale pentru funcția de primar, după ce Gheorghe Schipor (PSD) a fost condamnat la închisoare în urma a două accidente rutiere mortale pe care le-a produs.
Polițiști suceveni, alături de jandarmi și polițiști de frontieră se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
Echipajele de polițiști vor asigura protecția celor 9 secții de votare, inclusiv în noaptea de sâmbătă spre duminică.
În ziua votului vor fi mobilizați peste 40 polițiști și jandarmi care vor acționa pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona secțiilor de vot, cercetarea sesizărilor privind săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni electorale și constituirea rezervelor de intervenție.
Alegătorii își pot exercita dreptul de vot numai pe baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic sau carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.
Actele de identitate care au expirat începând cu 1 martie 2020 își mențin valabilitatea pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 zile de la încetarea acestei stări.
Deci cetățeanul care deține un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie 2020 – 27 iunie 2021 își poate exercita dreptul de vot în baza acestui document.
Alegătorul votează numai la secția de votare unde este înscris în lista electorală permanentă ori la secția de votare unde este arondată adresa la care își are domiciliul sau reședința, după caz.
La alegerile locale de duminică va fi folosit Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot și de Prevenire a Votului Ilegal.