Luni, 28.06.2021, în intervalul orar 10.00 – 18.00, pe raza de competență a Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost organizată o razie cu efective sporite în cadrul căreia s-a urmărit creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale, creșterea vizibilității echipajelor de poliție și descurajarea faptelor antisociale prin concentrarea dispozitivelor în principalele zone cu risc.
În cadrul raziei au acționat 23 de polițiști, fiind utilizate 11 autospeciale de poliție. De asemenea, la razie au mai participat și lucrători de jandarmi dar și reprezentanți DSP Suceava și DSV Suceava.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale în valoare de 13.745 lei.
De asemenea, au fost reținute 3 de permise de conducere și au fost retrase 9 de certificate de înmatriculare, fiind ridicate și 3 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
În cadrul acțiunii au fost verificate 16 unități economice și 187 de vehicule, fiind legitimate 276 persoane și testați cu aparatul etilotest 87 de conducători auto.
În cadrul raziei a fost constatată și o infracțiune de contrabandă: polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama au efectuat un control la un magazin situat în comună, unde au găsit 1100 bucăți țigarete proveniență Duty Free oferite spre vânzare potențialilor clienți dar și mai multe sticle a câte un litru fiecare care conțineau un lichid incolor.
Procedând la desigilarea uneia dintre ele s-a constatat că prezintă miros specific de alcool și nu aveau timbru fiscal.
De asemenea, au fost identificate pachete de țigări, desfăcute, vânzarea făcându-se la bucată.
Bunurile în cauză au fost ridicate urmând a fi depuse în camera de corpuri delicte a Pol. Mun. Câmpulung Moldovenesc.
S-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „contrabandă”.
–