Pe 9 iunie, la ora 20.45, Poliția Salcea a fost sesizată cu privire la faptul că un autoturism circula sinuos și conducătorul auto este posibil să fie sub influența băuturilor alcoolice.
La ieșirea din Dumbrăveni spre județul Botoșani, la circa 2 kilometri, a fost oprit autoturismul indicat, la volanul căruia se afla un bărbat de 58 ani, din Brăiești, județul Botoșani.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost condus la sediul Poliției Salcea pentru a fi testat cu aparatul etilotest.
Deși a suflat de mai multe ori, din cauza stării în care se afla și pentru că nu a respectat indicațiile polițistului, nu s-a putut stabili concentrația de alcool pur în aerul expirat.
În aceste condiții, șoferul a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i-au fost prelevate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ieri, în urma completării probatoriului cu rezultatele toxicologice, s-a stabilit că bărbatul a condus autoturismul având o îmbibație alcoolică în sânge de 2,29 alcool pur în sânge, motiv pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect, luându-se măsura reținerii preventive pentru 24 ore și fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava.