Fotbalistul belgian Maecky Ngombo, suspectat de autorități că ar fi avut substanțe interzise în aeroportul Suceava, a fost dat afară din lotul echipei FC Botoșani, după cum a anunțat patronul Valeriu Iftime.
“Copilul (Maecky Ngombo – n.r.) avea o râșniță pentru țigări din Olanda, el fumeaza unele țigări, nu știu dacă e cannabis, nu știu dacă sunt interzise.
El a venit cu butoiașul ăla, am rămas megasurprins când am auzit ce s-a întâmplat.
El chiar mi-a zis patroane, fac și un test antidrog, dar i-am zis că nu e cazul, nu cred că a făcut ceva ilegal, dar i-am explicat că e neplăcut, afectează imaginea clubului” a spus Iftime la Digisport.
Maecky Ngombo a fost descoperit cu substante interzise în bagajul de mână pe aeroportul din Suceava, la plecarea spre cantonamentul din Austria, pe 29 iunie.
–