Patru copii cu vârste de 14 şi 15 ani din Suceava au fost răniţi, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, azi, pe un teren agricol, în afara localităţii Căciuleşti din judeţul Neamţ.
Cei patru copii se îndreptau spre o tabără.
Minorii au fost transportaţi la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto, un tânăr de 19 ani, din judeţul Suceava, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Potrivit primelor cercetări, accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum.
SORIN NICA