Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, va participa la noua misiune de stingere a incendiilor din Grecia şi va gestiona comunicarea de la faţa locului cu jurnaliştii eleni şi români cu privire la misiunile zilnice.
Alin Găleată, în calitate de ofiţer de presă, face parte din echipa de coordonare şi conducerea misiunii.
La Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpan, a avut loc, ieri, revista de front a detaşamentelor de pompieri înainte de plecarea într-o nouă misiune de stingere a incendiilor din Grecia.
Misiunea este un răspuns la solicitarea de asistenţă internaţională înaintată de statul elen, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.
România trimite în Grecia 142 de pompieri, 8 autospeciale de stingere incendii de pădure, 3 cisterne, un centru de comandă, 2 containere multirisc, un autocar de intervenţie, precum şi alte mijloace de sprijin logistic, printre care o dronă ce poate fi folosită la survolarea zonelor în care se va interveni.
Pompierii români vor interveni pentru stingerea incendiilor ce afectează un areal din proximitatea Atenei.
–
DAN PASCARU