În perioada 1-31 iulie, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Suceava au efectuat 256 controale, din care 178 în domeniul relaţiilor de muncă şi 78 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 150 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 193.000 lei.
Au fost depistate 12 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, din care 3 persoane depistate la muncă în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial, o persoană al cărui contract individual de muncă nu a fost transmis în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activității și 8 persoane depistate la muncă fără contract individual de muncă.
În luna iulie la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 19 accidente de muncă.
Ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor, s-a constatat faptul că figurează ca fiind înregistrate 135.559 de contracte individuale de muncă active din care 125.596 pe durată nedeterminată și 9.963 pe durată determinată.
DAN PASCARU