Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu (PNL) a inițiat schimbarea unei legi, în regim de urgență, unul dintre posibilii beneficiari un om de afaceri din Suceava, Viorel Nuțu, căruia îi datorează 35.000 de euro.
Potrivit G4Media, Gheorghiu susține că nu există nicio legătură între modificări și relația cu patronul sucevean, schimbarea legii fiind menită ”să protejeze patrimoniul, dar și să asigure cetățenilor un set de reguli coerente”.
Conform modificărilor propuse de Gheorghiu, pentru avizarea proiectelor imobiliare din zonele protejate nu ar mai fi necesar avizul Comisiilor Zonale de Monumente Istorice, ci al unui expert atestat.
Modificarea a fost criticată de reprezentanți ai unor autorități locale și arhitecți.
Conform celei mai recente declarații de avere a ministrului Gheorghiu, acesta îi datorează din 2012 suma de 35.000 de euro omului de afaceri Viorel Nuțu, termenul scadent pentru plata banilor fiind 2022.
Cei doi au fost asociați, până în anul 2012, în societatea B.G. Media SRL Suceava, firmă care administrează activitatea unui post local de televiziune.
“Cei 35.000 de euro reprezintă doar un împrumut pe o perioadă de 10 ani, care va ajunge la termen anul viitor.
Contractul de împrumut a fost realizat la un cabinet notarial, cu termenele anuale de plată onorate, cu clauze bine stabilite”, a transmis ministrul pentru G4Media.
În 2020, Libertatea a scris că firma General Construct, administrată de Nuțu, era una dintre firmele de casă la Spitalul Județean Suceava, instituție subordonată Consiliului Județean condus de liberalul Gheorghe Flutur.
Societatea lui Nuțu este angajată să ridice/repare imobile în cadrul unor contracte atribuite de autorități publice sau entități private.
În unele situații, activitatea General Construct poate depinde, în cazul în care terenul se află într-o arie protejată, de eliberarea avizelor de către Comisia Zonală de Monumente Istorice, așa cum s-a întâmplat în cadrul proiectului din Cluj-Napoca, avizat favorabil de această instituție în anul 2018.
Nuțu este și patronul unei agenții imobiliare care a înregistrat, în 2020, o cifră de afaceri de peste 29 de milioane de lei.
”Nu există niciun conflict de interese, mă intrigă însă cum apar astfel de afirmații cu iz de scandal exact atunci când este în dezbatere publică un proiect care deranjează grupurile de interese din zona de patrimoniu.
Înseamnă că am deranjat puternic anumite cercuri de interese, dar nu mă las intimidat, pentru că nu exista nicio legătură de cauzalitate.
Desigur, speculații vor exista întotdeauna, dar este datoria mea să rămân corect și transparent în activitatea mea” a declarat Gheorghiu pentru G4Media.
Conform unui proiect al ministrului Culturii aflat în dezbatere publică până pe 30 august, acest aviz nu ar mai fi eliberat în viitor de Comisiile Zonale și Naționale pentru Monumente Istorice, ci de un expert atestat de Direcțiile de Cultură Județene.
Mai mulți arhitecți sau reprezentanți ai autorităților publice au criticat introducerea acestei modificări.
Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a declarat că ”a fost câștig când în lege s-a introdus un filtru suplimentar, obligativitatea ca proiectele să fie discutate în Comisia Națională/Comisiile Zonale înainte de avizare pentru că există directori ai Direcțiilor de Cultură care au acționat flagrant împotriva patrimoniului construit pe care ar fi trebuit să-l apere, cel din București este unul dintre ei, și ar fi păcat ca această prevedere să nu rămână în lege.”
Ministrul Gheorghiu a reacționat : ”Scopul Ministerului Culturii este să protejeze patrimoniul, dar și să asigure cetățenilor un set de reguli coerente, fără piedici și termene aberante.
Trebuie eliminată practica de «alergat după ștampilă», iar profesioniștii trebuie să conștientizeze responsabilitatea atestării pe care o obțin, care poate, în egală măsură, fi retrasă în cazul nerespectării procedurii legale.
Modelul propus este preluat din legislația franceză, unde ştim că nu se practică politica dezvoltatorilor imobiliari în detrimentul patrimoniului.
Este un proiect de lege incomod pentru grupurile de interese din acest domeniu.
Nu vreau să cred că cei care folosesc termeni de tipul «mafia imobiliară» sunt de fapt apărătorii mafiei avizelor”.
DAN PASCARU