Ieri, la ora 15:45, patrula de siguranță publică din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Marginea, în timp ce efectua activități de control trafic rutier pe DN 17A, la intersecția cu DC 44, raza satului Voievodeasa – comuna Sucevița, a observat motocicletă care circula pe DC 44 spre DN 17A și al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliție, a abandonat motocicleta și a fugit de la fața locului.
Polițiștii au pornit în urmărirea pedestră a acestuia și au reușit să îl prindă după aproximativ 300 metri.
Conducătorul auto a fost legitimat în persoana unui bărbat de 27 ani, din Marginea, care a declarat că motocicleta îi aparține.
În urma verificării în bazele de date, a rezultat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
De asemenea, s-a constatat că motocicleta are inspecția tehnică periodică expirată din data de 12.09.2013 și asigurarea auto obligatorie expirată, motiv pentru care s-a procedat la sancționarea contravențională, iar ca măsură complementară s-a procedat la reținerea plăcuței cu numărul de înmatriculare.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
SORIN NICA