Șeful liberal al Inspectoratului Școlar Suceava, Grigore Bocanci, a prezentat, azi, la Colegiul Prefectural, stadiul pregătirii unităților de învățământ pentru noul an școlar.
În perioada 24 – 27 august, ISJ a organizat o inspecție tematică pe această temă, concluzia principală fiind că unitățile sunt pregătite pentru debutul anului școlar.
De altă părere a fost maiorul Marian Ruscan, prim-adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, care a detaliat situația unităților de învățământ din punct de vedere al securității la incendiu.
Din totalul celor 836 clădiri cu destinația de învățământ, fac obiectul autorizării 388.
Sunt autorizate 154, neautorizate 234 și nu fac obiectul autorizării 448.
DAN PASCARU