După tot scandalul generat de agresarea a doi jurnaliști și a unui activist de mediu într-o pădure din Panaci, aparținând Ocolului Silvic privat Dealu Negru, care a inflamat opinia publică românească, Garda Forestieră Suceava are o poziție singulară.
Instituția condusă de Mihai Gășpărel a emis un comunicat de presă în care precizează că a efectuat verificări în teren și că “s-a constatat că în zona respectivă (fond forestier proprietate privată) au fost constituite 2 partizi de exploatare, una în anul 2020 și alta în anul 2021.
Cele două partizi au fost constituite în conformitate cu prevederile legale și au fost exploatate cu respectarea regulilor de exploatare.
În teren nu au fost identificate tăieri ilegale de arbori și nici alte abateri de la legislația silvică.
Nu au fost aplicate sancțiuni.
Din datele ce le deținem, prezența activistului de mediu Tiberiu Boșutar și a echipei de filmare s-a datorat unei solicitări din partea unei personae fizice.
Această solicitare viza legalitatea modului de exploatare a arborilor care au fost marcați în cursul anului trecut.
În conformitate cu reglementările tehnice în vigoare și cu prevederile amenajamentelor silvice, exploatarea masei lemnoase se face și în anul următor momentului în care arborii au fost marcați.
Garda Forestieră Suceava adresează rugămintea ca pentru orice neclaritate privind legislația silvică, persoanele interesate să se informeze de la instituțiile ce au atribuții în acest domeniu, respectiv ocoalele silvice și Garda Forestieră”.
O altă instituție cu atribuții în domeniu, Direcția Silvică Suceava, condusă de Sorin Ciobanu, a informat că “suprafața de pădure în care a avut loc incidentul este proprietatea unei persoane fizice și se află în administrarea unui ocol silvic privat.
Niciun angajat al Direcției Silvice Suceava nu a fost implicat în acest incident.
Direcția Silvică Suceava condamnă agresiunile împotriva personalului silvic și a altor persoane fizice.
În ultimii cinci ani, 37 de angajați ai Direcției Silvice Suceava au fost agresați fizic, unii dintre ei cu urmări grave.
Îngrijorător este faptul că numai în anul 2021, până la această dată, am înregistrat 11 agresiuni asupra angajaților noștri”.
DAN PASCARU