Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților știe să-și apere sursele de venit : azi a fost emisă o informare către credincioși, care vizează achizițiile de calendare creștin-ortodoxe.
După ce reamintește că acest calendar “este produsul Bisericii Ortodoxe”, oamenii sunt rugați să rețină că “Biserica Ortodoxă este singura instituție acreditată pentru tipărirea calendarului creștin-ortodox.
Calendarul are particularități pentru fiecare eparhie, spre exemplu, în alte eparhii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie) nu este înscris cu cruce roșie.
Prin cumpărarea calendarului de la parohiile de care aparținem sau de la magazinele bisericești susținem lucrările Bisericii și prețuim osteneala celor care s-au îngrijit de tipărire.
S-a constatat cu mâhnire faptul că există calendare contrafăcute, vândute prin piețe, care cuprind foarte multe greșeli.
Prin cumpărarea calendarului de la pangarele bisericilor, rămânem în comuniune cu creștinii-ortodocși din celelalte eparhii din cuprinsul Patriarhiei Române”.
–