Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, propune o soluție pentru ca deficitul de studenți generat de scăderea demografică să fie acoperit prin suplimentarea locurilor destinate tinerilor din Republica Moldova, reușindu-se astfel salvarea unor specializări din universități, dar și a normelor didactice ale personalului de predare din învățământul superior.
Balan i-a transmis o serie de întrebări ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de la care așteaptă un răspuns în scris:
“De la un an la altul, majoritatea universităților de stat sunt nevoite să închidă specializări care nu mai manifestă atracție pentru studenți sau să rămână cu un număr important de locuri neocupate. Acest fenomen se repercutează și asupra normelor didactice ale personalului de predare din învățământul superior.
Merită să apreciem efortul Ministerului educației din România care și în anul universitar 2021/2022 continuă să mențină o politică demarată în urmă cu mai mulți ani, prin care se asigură accesul la sistemul român de învățământ pentru copii și elevi români provenind din afara frontierelor țării, în special din Republica Moldova. De asemenea, apreciez existența unor secții ale universităților românești la Chișinău, Cahul și Bălți.
Având în vedere faptul că problema demografică din România poate fi transformată într-o oportunitate pentru tinerii de peste Prut, vă solicit, domnule ministru, următoarele precizări:
- Vă rog să îmi puneți la dispoziție o situație cu numărul de elevi/studenți provenind din Republica Moldova care, în ultimii 5 ani, au studiat în sistemul de învățământ din România. De asemenea, vă rog să precizați câți studenți au fost școlarizați în ultimii 5 ani în extensiile universităților românești de la Chișinău, Cahul și Bălți.
- Pentru anul școlar/universitar viitor aveți în vedere să majorați cifra de școlarizare din România pentru elevi/studenți provenind din Republica Moldova?
- Este posibil ca în următorul an universitar 2022/2023 prezența universităților românești să fie și mai puternică, prin înființarea de noi facultăți/specializări?”.
–