Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților Calinic urmează neabătut linia impusă de Biserica Ortodoxă, evitând să recomande vaccinarea anti coronarvirus, deși a trecut prin boală, iar consilierul său, David Oprea, a decedat din aceeași cauză.
După o lungă perioadă de tăcere, în care Calinic nu a avut nicio declarație publică pe această temă, cu excepția uneia în care afirma că nu se afla intubat într-un spital din Iași, ieri a făcut câteva precizări: “Atunci când am fost întrebat în legătură cu vaccinul, am spus răspicat că nu am acreditare în acest sens și nu mă pot pronunța.
Dacă unii clerici își permit să o facă, probabil că ei, pe lângă studiile teologice, au și alte studii acreditate în domeniul medical, plus foarte mulți prieteni, profesori, doctori, biologi etc. ce pot emite opinii pertinente în acest domeniu.
Legile, hotărârile, prevederile Statului privind combaterea transmiterii virusului trebuie aplicate si respectate.
Legat de vaccin, personal, ca slujitor al Bisericii, nu pot să recomand cuiva să se vaccineze sau nu din foarte multe motive.
Dacă, Doamne ferește, ulterior apare vreun efect neprevăzut, îți încarci conștiința și trebuie să răspunzi în fața lui Dumnezeu și a familiei.
În fața dramelor ești singurul în măsură să hotărăști!”
Calinic (64 ani) a fost infectat cu coronavirus, perioadă în care Arhiepiscopia nu a oferit nicio informație oficială, cu excepția a două rânduri cum că nu este intubat într-un spital din Iași..
Anul trecut, în plină pandemie, a murit Arhiepiscopul Pimen (91 ani), în urma complicațiilor apărute după infectarea cu COVID.