Astăzi, la Dumbrăveni, cei 296 delegați ai Filialei Județene Suceava a Partidului Mișcarea Populară și-au ales aceeași conducere conducere, în prezența președintelui Cristian Diaconescu și a altor lideri PMP din țară.
Președintele reales al PMP Suceava este Marian Andronache, care ocupă și funcția de vicepreședinte în Consiliul Executiv Național al partidului.
Anca Gâtlan a fost votată secretar general, iar Florin Hrebenciuc secretar general adjunct.
“În cadrul ședinței, președintele PMP Cristian Diaconescu și-a exprimat susținerea totală pentru actuala conducere a PMP Suceava, filiala Suceava fiind una dintre cele mai puternice filiale ale PMP, având 127 de consilieri locali, 5 consilieri județeni, 7 viceprimari și 2 primari.
Președintele PMP a făcut un apel la solidaritate și unitate în interiorul partidului, spunându-le colegilor să aibă încredere în forțele proprii, să muncească cu aceeași determinare și seriozitate: “PMP este un partid independent, pe propriile picioare, cu un proiect politic propriu care să răspundă la problemele sociale, economice din societate.
Ne diferențiază de cei care azi au puterea profesionalismul, buna credință și respectul față de cetățeni”, se menționează într-un comunicat PMP, în același limbaj de lemn-triumfalist cu care ne-au obișnuit partidele.
–
DAN PASCARU