Ieri, cadrele Biroului de Combatere a Fraudelor Vamale din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului, au desfăşurat o acţiune pe linia deţinerii şi comercializării ţigaretelor de provenienţă extracomunitară, fiind efectuate mai multe verificări, atât la comercianţii din piaţa şi bazarul din Gura Humorului, cât şi la diferite puncte de lucru ale unor societăţi comerciale care aveau ca obiect principal vânzarea produselor alimentare şi nealimentare.
Polițiștii au desfășurat activitățile specifice care au condus la identificarea şi prinderea în flagrant a două persoane în timp ce deţineau sau comercializau ţigarete de provenienţă extracomunitară, fiind întocmite două dosare penale privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Pentru probarea activității infracționale, existând date și informații că alte cantități de țigarete de contrabandă sau bunuri suspuse accizării sunt deținute de către cele două persoane la domicilii, polițiștii au solicitat și obținut autorizații de percheziție domiciliară.
Au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în Gura Humorului, la domiciliile celor două femei identificate că dețineau sau comercializau țigarete de contrabandă.
După efectuarea perchezițiilor au fost confiscate 4.054 pachete de provenienţă extracomunitară.
De asemenea, la domiciliul uneia dintre persoane, o femeie de 51 ani, a fost identificată cantitatea de 283 recipiente din plastic a câte 1 litru fiecare, conținând un lichid incolor cu miros specific de alcool și cantitatea de 54 sticle cu votcă, sticle netimbrate de proveneință duty-free, prejudiciul cauzat bugetului statului fiind de aproximativ 12.605 lei.
Față de cele două persoane a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 ore, fiind introduse arestul Suceava.
Cercetările sunt continuate de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul I.P.J Suceava – S.I.C.E – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale şi lucrători din cadrul compartimentului Gura Humorului, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul unităţii de parchet competentă.
SORIN NICA
Foto : IPJ Suceava