Azi, la ora 00.05, un echipaj al poliției de frontieră a depistat doi cetățeni străini care se deplasau, pe jos, dinspre frontieră spre oraşul Siret.
Deoarece nu își justificau prezența în zonă, aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru continuarea cercetărilor.
În urma verificărilor s-a stabilit că unul dintre ei este un bărbat din Sudan în vârstă de 32 ani, iar celălalt din Burkina Faso, de 33 ani şi au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, cu intenţia de a ajunge într-o țară din vestul Europei.
În cauză se efectuează cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.
–
SORIN NICA
Foto : Poliția de Frontieră Suceava