Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus, ieri, trimiterea în judecată în stare de libertate a unui bărbat, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, după ce a înjunghiat o persoană în târgul de animale de la Broșteni.
“În ziua de duminică, 22 august 2021, într-o comună din judeţul Suceava, a fost organizat un târg expoziţional de cai la care au participat atât membrii familiei persoanei vătămate cât şi cei ai familiei inculpatului.
La un moment dat, tatăl inculpatului a avut un conflict verbal cu un grup de persoane din municipiul Baia Mare, persoane care la rândul lor au ca ocupaţie comercializarea cailor. Aflat în apropierea acestor persoane şi cunoscându-i şi pe cei din Baia Mare, persoana vătămată s-a apropiat de tatăl inculpatului şi i-a solicitat să le lase în pace pe respectivele persoane, intervenţia finalizându-se cu o discuţie în contradictoriu cu acesta.
Pentru ca acest conflict verbal să nu degenereze într-o altercaţie, persoana vătămată s-a întors cu spatele la tatăl inculpatului, s-a îndepărtat de acesta vorbind la telefon, iar după ce a parcurs o distanţă de aproximativ 5 m, inculpatul a exercitat asupra persoanei vătămate acte de violenţă cu un un cuţit, în partea laterală dreapta a abdomenului.
Persoana vătămată şi-a scos singură cuţitul din rană şi apoi a strigat către membrii familiei sale, informându-i că a fost înjunghiat.
Auzind strigătele de ajutor ale persoanei vătămate, tatăl şi fratele său s-au apropiat de zona incidentului, ulterior având loc o altercaţie violentă între membrii familiei persoanei vătămate și a inculpatului.
Aflat în apropierea zonei incidentului, un echipaj de jandarmi care asigura măsurile de ordine publică, a intervenit şi a reuşit să izoleze pe membrii celor două familii”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
În urma agresiunii, victima a suferit leziuni care care i-au pus viaţa în primejdie și care au necesitat în vederea vindecării un nr. de 28-30 zile de îngrijiri medicale, agresiunea fiind exercitată cu intenția de a-i suprima viața.
Cauza a fost instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale și al Poliției Orașului Broșteni.
–
SORIN NICA