În urma unor investigații desfășurate în cadrul unui dosar penal privind posibile fapte de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, polițiștii din cadrul Postului de poliție Mălini au obținut date și informații cu privire la faptul că un bărbat de 45 ani din comuna Mălini, deține arme letale de vânătoare și muniție aferentă, fără a fi autorizat în acest sens.
Ieri, 03.11.2021, la propunerea organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul Arme Explozivi, Substanțe Periculoase, au fost solicitate instanței competente încuviințarea efectuării unor percheziții domiciliare atât la adresa bărbatului de 45 de ani, precum și la alte două locații de pe raza comunei Mălini.
În urma punerii în aplicare a celor trei mandate de percheziție și efectuării perchezițiilor au fost descoperite o armă de vânătoare cu țevi lise, 15 elemente de muniție, 51 de trofee, precum și carne de vânat.
În cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.
Polițiștii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
–