Un bărbat din satul Petia, comuna Bunești, a fost găsit mort în casă, prezentând mai multe urme de violență pe suprafața corpului, iar într-un ochi avea înfipt un cuțit.
Corpul lui Mihai Țăranu, de 63 ani, a fost descoperit în propria casă de către un vecin care venise pe la el.
Victima este cunoscută ca un consumator de băuturi alcoolice. Nu există indicii asupra mobilului crimei și nici informații despre cine ar fi avut motive să îl ucidă.
Se ia în calcul și varianta unui conflict spontan cu un coleg de pahar supărat.
Cazul a fost preluat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.