Nu am reuşit să înţeleg nici acum ce s-a întâmplat atunci, la evenimentul acela privat în care un sunet de trompetă a dat tonul… Nu ştiu nici acum de ce atenţia disipată de plinătatea forfotei se reorienta concentrându-se spre sunetul acela de alamă… Lumina din palmele sale avea un magnetism care, prin iradiere, absoarbe.
A existat o stare de spirit formată de sclipirea evenimentului, dar cred azi că el a fost umplut de acordurile muzicale ale trupei. Nu-i cunoşteam, nu-i mai văzusem… Sau poate că îi văzusem în alte planuri, în alte dimensiuni, însă nu acolo… Ori poate că acolo a fost o materializare a ceea ce încă nu ştiam că trăisem…
Azi pot spune că starea de spirit trăită atunci a fost o împletire de vibraţii în care fiecare a avut un rol… Muzica fiind şi liant, şi afrodisiac, şi balsam… Atunci nu am ştiut că l-am descoperit pe Mirel Manea şi formaţia sa. A fost o revelaţie şi atât…
Hm! E ciudat a spune că „l-am descoperit”… Dar cum se poate afirma altfel? Ce poate spune un miner cănd găseşte un bulgăre de aur când el era acolo de milenii!… Cum poate spune un Arhimede când găseşte formula magică ieşind gol-puşcă din baie urlând satisfăcut pe străzi? Mirel Manea exista în strălucirea sa de mult timp, dar pentru mine a fost o revelaţie, o descoperire. Şi nu am putut face altceva decât să mă las dusă de vraja muzicii lui şi a colegilor săi de trupă. I-am găsit!…
Apoi, când totul s-a risipit ca un vis, căci zorii au avut lucrarea lor, mi-a trebuit timp de reculegere, de administrare a gândurilor risipite în colţurile amintirilor… Şi cred că abia atunci s-a materializat o altă descoperire. L-am aflat pe Mirel Manea muzicantul trompetist ce strălucea demult…
Şi perdelele au făcut loc luminii. Am aflat că în anul 2004 a interpretat la Vatican „Il Silenzio” în fața Papei Ioan Paul al II-lea, iar în 2016 a fost invitat din nou să concerteze acolo, cu titlul de Ambasador al Culturii și Artelor Muzicale. În vara lui 2019, pe Broadway (New York), apoi în Washington, alături de artiştii din orchestra sa, a susţinut concerte ce au adus acelaşi magnetism sufletului american. Apoi, la altă chemare, în luxosul Club al lui Donald Trump de pe malul oceanului Atlantic, în Miami.
Pe 30 Noiembrie 2015, în urma unei invitaţii inedite venite din partea Guvernatorului Mugur Isărescu, a susținut un recital la Banca Naţională a României pentru a marca cei 135 de ani de la înfiinţarea Bancii Naţionale.
De Ziua Naţională a Romaniei, de Centenar, concertează la Bruxelles la invitaţia Preşedintelui Parlamentului European.
Apoi, în acest an, considerat ca ambasador de lux al României, numit şi „Trompeta de aur”, a susţinut un recital la Burj al Arab şi Palazzo Versace, de Valentine’s Day, în Dubai, iar, recent la Monte Carlo, în calitate de invitat special încântă publicul la The Grand Ball des Princes & Princess, eveniment realizat sub patronajul Prinţului Albert al II-lea de Monaco.
Este unul dintre puținii artiști de nivel mondial – al șaptelea în lume – care a primit acordul din partea statului Italian de a înregistra un videoclip în Colosseum.
Şi totuşi, de unde vine Mirel Manea? Aflu că este Prim Trompetist și Consilier Artistic al Filarmonicii de Stat din Botoșani (România) şi Prima Tromba la Grande Orchestra di Fiati Lirico-Sinfonica Salerno (Italia). Se pare că viaţa sa se derulează într-un vârtej de evenimente dat de implicarea în lumea culturală a două state (surori). În definitiv, este un om cu o riguroasă pregătire muzicală. Studiul şi experienţa l-au clădit. Poate aborda, cu o supleţe de invidiat, arii clasice, cât şi muzică pop. Ele nu se exclud, ci se completează. Este ceea ce pentru publicul larg defineşte noţiunea de showman, ori entertainer… Ori este câte ceva din amândouă… Şi tot pentru publicul larg are propria sa formaţie compusă din muzicieni de excepţie: Mady Omania – solistă, participantă la Vocea României, premiată cu Discul de Aur în Elveţia, Dan Martin (Norvegia), Kiprianhos Dascalichis (Grecia).
Şi ca un corolar, aflu că este singurul botoșănean care a primit distincția ”Sabia lui Ștefan cel Mare” din partea Armatei Române. Ei bine, aşa răzăş o vrut Ştefan! Şi-l are! Oricum, Botoşaniul se mândreşte cu el! Şi eu,… cu privilegiul de a-l fi cunoscut!
