Pe data de 17 noiembrie a.c., Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reținerea lui Ioan Cezar Rusu pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, violare de domiciliu și amenințare.
Astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat pentru 30 de zile, emiţând mandat de arestare.
Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale și al Secției de Poliție Rurală competentă teritorial.
Potrivit probatoriului administrat de procurori și polițiști până în acest moment, pe data de 8 noiembrie a.c., la ora 03.00, fiind înarmat și sub influența băuturilor alcoolice, Ioan Cezar Rusu a pătruns fără drept în locuința Angelei S., din comuna Preușteti, iar ulterior a exercitat asupra lui Florin S.(concubinul femeii), multiple acte de violență în zone vitale cu un cuțit, cu intenția de a-i suprima viața, producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie, după care a proferat amenințări cu moartea la adresa a două persoane de sex feminin.
SORIN NICA