Programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR (susținută și de minorități) are 268 de pagini, iar la elaborarea lui a luat parte și prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur, aflat la al treilea mandat în fruntea CJ Suceava.
Trecând peste caracterul politic și propagandistic care amintește de epoca Dragnea, în program sunt prinse o serie de promisiuni importante pentru cetățenii județului Suceava, majoritatea cu referire la infrastructură.
Principala promisiune este o ciorbă reîncălzită – Autostrada A7, Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani-Suceava-Siret, investiție despre care CNAIR a anunțat săptămîna trecută că investigațiile geotehnice sunt în derulare, dar prestatorul nu reusește să mobilizeze în teren numărul de utilaje asumate în cadrul ofertei depuse, ritmul fiind nesatisfăcător.
Urmează drumurile expres de pe rutele Baia Mare – Dej – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava și Suceava-Botoșani.
La demararea unor proiecte noi sunt incluse variantele ocolitoare pentru municipiile Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, în vreme ce varianta ocolitoare a municipiului Gura Humorului este prinsă la capitolul “Implementarea în baza unor parteneriate cu autoritățile administrației publice locale a unui program de construire de variante de ocolire”.
Nici calea ferată nu a scăpat de promisiuni: se face referire la finalizarea studiilor de fezabilitate aflate în derulare, identificarea și asigurarea surselor de finanțarea pentru demararea de noi lucrări pe rețeaua TEN-T Centrală și Globală pe secțiunea Apahida-Suceava.
La nivel regional, se dorește operaționalizarea instrumentelor de dezvoltare teritorială (instrumente teritoriale integrate și dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității) și a instrumentului de global grant. Guvernul României sprijină funcționarea următoarelor Investiții Teritoriale Integrate, propuse prin Legea nr.176/2020, și anume ITI Țara de Sus – Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară-Dezvoltare Sustenabilă şi Integrată în Ţara de Sus: judeţele Suceava, Botoşani şi Iaşi.
În Planul de Dezvoltare a Rețelei Electrice de Transport pentru creșterea capacității disponibile pentru comerțul transfrontalier sunt LEA 400 kV Gădălin – Suceava și LEA 400 kV Suceava – Bălți (Republica Moldova).
La capitolul cercetare și inovare în sectorul agroalimentar inteligent, rezilient și sustenabil se promite susținerea infrastructurilor de cercetare aferente băncilor de gene Buzău și Suceava.
La protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural material ▪ crearea unui centru de formare a restauratorilor – consolidarea, restaurarea și amenajarea Conacului „Vârnav Liteanu”. Valoarea estimată a investiției: 6 milioane euro.
Despre Rădăuți se amintește doar la capitolului dezvoltare că în anul 2021 “au fost deblocate proiecte vechi de importanță națională, printre care se numără Cazinoul Constanța, spitale – cum sunt cele din Sinaia, Bălcești, Vișeu de Sus sau Rădăuți”. Pentru următorii ani nu sunt promise alte investiții, ce puțin în programul de guvernare ajuns în presă.