Polițiști din cadrul I.P.J. Suceava S.O.P.- B.C.D.S., împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava au efectuat ieri, 24.11.2021, un control la o societate comercială cu obiect de activitate în exploatarea, debitarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos, ocazie cu care au constatat faptul că, societatea comercială a emis 3 avize de însoțire fictive pentru cantitatea de 86,6166 mc lemn foc de esență rășinoase, specia brad.
Societatea emitentă a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 15.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „evaziune fiscala”.