Decizie finală în cazul celor indivizi care au tâlhărit doi minori în parcul Șipote din Suceava. Curtea de Apel Suceava a hotărât, astăzi, că Akbar-Ioan Biriș din municipiul Fălticeni și Stan Elvis din comuna Pătrăuți vor merge la inchisoare pentru faptele lor.
În cazul fălticeneanului Akbar (28 ani), instanța a hotărât să mențină decizia Judecătoriei Suceava, care l-a condamnat la câte 5 ani și 6 luni pentru fiecare faptă de tâlhărie calificată, iar prin contopire a primit 7 ani și 4 luni de închisoare cu executare: “contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre şi aplică inculpatului pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 1 an şi 10 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare), urmând ca inculpatul Biriş Akbar Ioan să execute pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani şi 4 (patru) luni închisoare”.
Partenerul lui Akbar de golănii, Stan Elvis (24 ani) din comuna Pătrăuți a primit în final și el o condamnare cu executare după ce inițial Judecătoria Suceava îi suspendase pedeapsa: “contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre şi aplică inculpatului pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare, la care adaugă sporul de 9 (nouă) luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare), urmând ca inculpatul Stan Elvis să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.” Fălticeneanul a primit pedeapsa cea mai mare deoarece are o listă lungă de antecedente și fapte comise în ultimii ani .
Reamintim că pe data de 14 martie, în jurul orei 15.00, doi minori în vârstă de 17 ani din municipiul Suceava se aflau în Parcul Șipote, unde au fost abordați de Akbar-Ioan Biriș și Stan Elvis, care le-au cerut telefoanele mobile. Inițial cei doi autori au invocat faptul că doresc să introducă numerele lor de telefon în telefoanele persoanelor vătămate, însă ulterior le-au însușit, introducându-le în buzunare și cerându-le minorilor să se îndepărteze și să nu denunțe fapta, sub amenințarea cu acte de violență. Mai mult, Akbar a folosit și un cuțit ca să-i determine pe minori să nu declare furtul.
SORIN NICA