Ieri, la ora 23.30, Poliţia Liteni a fost sesizată telefonic despre faptul că, pe raza localității Corni a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto pare a fi sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat șoferul, un bărbat din localitatea Rotunda, care a declarat că în timp ce conducea autoturismul a părăsit partea carosabilă, oprindu-se în șanțul de pe partea dreaptă a drumului.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că pentru autoturismul condus, bărbatul nu posedă poliță RCA, iar numărul de înmatriculare provizoriu este expirat din data de 21.12.2019.
S-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.
SORIN NICA