Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, continuă să răspundă întrebărilor primite pe raspunsulierarhului@arhiepiscopiasucevei.ro
Un grup de credincioși reclamă că pelerinii care merg la Mănăstirea Bogdana nu au un WC public decent- în curtea mănăstirii, în parcare, “există o toaletă publică permanent închisă, inaccesibilă celor care pășesc în curtea mănăstirii”.
Credincioșii îl roagă pe Calinic să mijlocească la părintele stareț Iustin Dragomir pentru a facilita accesul la WC, “o mare necesitate pentru toți care venim permanent la slujbele Mănăstirii Bogdana”.
În răspunsul său, Calinic afirmă că a făcut cunoscut starețului de la Mănăstirea Bogdana aceste nemulțumiri, iar răspunsul primit a fost: “Toaletele la care se face referire sunt amplasate în parcare, pe axa ușii de intrare si ieșire a bisericii-monument istoric, existând astfel o vizibilitate maximă din partea credincioșilor care frecventează mănăstirea.
Considerând nepotrivită această expunere, pentru a crea o oarecare intimitate celor care folosesc grupurile sanitare, ne-am propus să delimităm curtea mănăstirii de spațiul parcării printr-un zid de incintă.
Spațiul clădirii care adăpostește respectivele toalete nu a fost proiectat și prevăzut cu sistem de încălzire, astfel încât țevile de apă rece din interior, atunci când temperaturile au scăzut, au înghețat și s-au fisurat, făcând practic inutilizabile spațiile respective.
Până la remedierea acestor aspecte tehnice, pelerinii și vizitatorii pot utiliza celelalte grupuri sanitare de care dispune mănăstirea”.
TEODOR PUȘCAȘU