Ministrul antreprenoriatului și turismului Daniel Cadariu (PNL), omul de încredere al lui Gheorghe Flutur din zona Humor, s-a întâlnit, la Vatra Dornei, cu reprezentați ai firmelor din domeniul turismului și ai IMM-urilor din județ, “pentru a afla direct de la aceștia problemele cu care se confrută, pentru a le prelua în activitatea viitoare a ministerului”.
Cadariu spune că, în următoarele două luni, are programate astfel de ședințe peste tot în țară, după ce săptămâna anterioară a făcut același lucru.
Referindu-se la întâlnirea „de lucru” de la Vatra Dornei, care s-a întins pe parcursul a trei ore (!), el a transmis, într-un comunicat, că “am putut să culeg aceste problemele care ard la nivel de IMM-uri și de turism în județul Suceava în acest moment, multe dintre ele fiind problemele generale ale acestor domenii”, fără a numi măcar o singură astfel de problemă.