În contradicție cu Consiliul Județean Suceava, din cauza situație pandemice, Primăria Suceava nu va organiza, la acest final de an, niciun fel de concert în noaptea de Revelion.
Primarul PNL Ion Lungu a anunțat azi că, în ultimele 20 minute ale zilei de 31 decembrie 2021, va avea loc un simplu foc de artificii, tras de pe acoperișul Casei de Cultură.
“Facem în așa fel încât să nu se aglomereze persoanele din piață, artificile să fie văzute din tot orașul.
Este destul de riscant, la Revelioanele organizate de municipalitate în aer liber vin de regulă peste 10.000 de persoane, este foarte greu să le controlezi.
La spectacole se înghesuie lumea, ar trebui să poarte mască, să păstreze distanța fizică, să fim realiști, acest lucru nu se va întâmpla în noaptea de Revelion.
Din respect pentru cadrele medicale care se luptă cu pandemia nu putem să ne asumăm această responsabilitate, pentru că s-ar întâmpla o transmitere în masă a virusului”, a spus Lungu.
În schimb, pentru șefii liberali ai Consiliului Județean Suceava munca medicilor și pericolul unui nou val COVID nu au prea mare importanță.
Ei au anunțat că pe 31 decembrie, între orele 11:00-13:00 pe esplanada Casei de Cultură va avea loc Festivalul Obiceiurilor de Iarnă.
–
DAN PASCARU