Traficul feroviar pe segmentul feroviar Vatra Dornei – Năsăud și retur este întrerupt temporar din cauza căderilor de copaci pe firul de contact și linie. Călătorii de pe trenurile IR 1833 Iași – Timișoara Nord și IR 1832 Cluj Napoca – Galați vor fi transbordați cu mijloace auto.
Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă de către CFR Călători: “În cursul acestei dimineți, 9 ianuarie 2022, din cauza condițiilor meteo nefavorabile au fost căderi de copaci pe liniile de cale ferată generând întreruperea temporară a alimentării cu energie electrică sau a circulației pe segmentele feroviare Leșu Ilvei – Ilva Mică și Poarta – Slatina Timiș afectate de avertizarea meteo cod galben, ceea ce a condus la întârzieri în mersul unor trenuri care tranzitează aceste zone“.