Nemurire
–
Taci în surzenia gurii tale
Și nu te mai fă auzit gândurilor!
Prefă-te în liniște că timpul s-a oprit,
Că valul curăță, nu doboară,
Că puterea vine de la orizont, nu din tine.
–
După ce te-ai prefăcut,
Scurtează linia cea lungă
Și fă-o un punct,
Unul care nu se mișcă,
Dar de care te atingi circular până la definire.
–
Timpul e prețios până se sparge
În firimituri cât să le poată duce furnica,
Să-l risipească în cele patru zări.
În a cincea ești tu, de tine poate să nu treacă,
Ești ultima graniță, ce se păzește de cuvânt,
De ea însăși și de mine.
–
Niciodată să nu spui că ai amuțit,
Cuvântule, nici când tăcerea asurzește,
Nici când lumina te mângâie până dincolo
De neființă, de zgomotul vieții,
Pe linia fină, ce se comprimă de fiecare dată într-un punct.
