Primarul PNL de Suceava Ion Lungu a avut, azi, o întâlnire cu reprezentanții Batalionului CIMIC (Cooperare Civilă Militară) București, cu care am discutat probleme legate de identificarea unor planuri de cooperare în domeniul cooperării instituționale, pregătirea populației pentru gestionarea situațiilor de urgență, de criză, asigurarea asistenței medicale de urgență a populației, asigurarea rezilienței în situații de criză și acțiuni privind imigranții, persoanele evacuate sau dislocate.
Într-un comunicat laconic, Lungu spune doar că “am stabilit punctele de contact pentru viitoare activități de cooperare și coordonare.
Am mulțumit reprezentanților Ministerului Apărării pentru sprijinul acordat în gestionarea pandemiei de coronavirus în primăvara anului 2020 și pentru ajutoarele pe care le-au distribuit în perioada de carantină în orașul nostru la o parte din persoanele vulnerabile”.
La discuții a asistat și comandantul Centrului Militar Suceava, colonel Mugurel Anton.
DAN PASCARU
Foto: Primăria Suceava