Spre finalul anilor 70, abia ieșit din pelinci și începând să înțeleg lumea din jur, îmi amintesc că cea mai mare spaimă a mea era bomba cu hidrogen. Nu era zi în care să nu aud la difuzorul stației de radioficare, jucându-mă prin curte, cel puțin o știre care mă prevenea că imperialiștii stau cu degetul pe buton, gata să trântească o bombă în ograda părintească. În timp, am învățat să trăiesc cu amenințarea bombei și, după ce am participat la câteva mitinguri pentru pace, am realizat că frica dispăruse.
Mult mai târziu, istoria se repetă, amenințarea bombei cu hidrogen fiind înlocuită cu cea a încălzirii globale. Difuzorul copilăriei a fost înlocuit cu o multitudine de mijloace de informare care ne bombardează zilnic cu știri despre cât de rău o duce planeta, (e)greta nordică îi bruftuluiește pe liderii mondiali și mulți dintre noi mimăm interesul pentru soarta lumii văzându-ne de propriul nostru interes. Visul oricărui tânăr care are vârsta legală e să aibă o mașină, care să-i dea senzația de libertate, indiferent de norma de poluare sau de starea tehnică. Alții plâng după un cățeluș de care se plictisesc după doar câteva luni, lăsându-l pe străzi. Această stare de fapt produce o amorțeală civică din punctul de vedere al vigilenței ecologice.
În acest context, conferința ținută miercuri, 19 ianuarie 2022 la Colegiul Național „Nicu Gane” de fostul profesor francez de istorie și geografie Dominique Lefèvre, actualmente truditor în ale viitorului planetei, a fost ca un duș rece care să ne trezească din amorțeala cotidianului. Nu mă voi apleca aici asupra conținutului conferinței, au făcut-o alții cu mai multă pricepere, ci vă voi povesti cu ce am rămas eu după câteva ore petrecute în compania conferențiarului.
Am apreciat cunoștințele lui despre geografia și istoria României și ale Republicii Moldova și faptul că a prins drag de aceste meleaguri. Vizita noastră la Baia și la Slatina a confirmat acest lucru. Avându-l pe profesorul Ioan Bența drept ghid, am zăbovit la ruinele Catedralei catolice din Baia, la Biserica Albă, ca mai pe urmă să vizităm și mănăstirea din Slatina.
O zi mai târziu am purces spre Suceava pentru a vedea Cetatea de scaun, Muzeul civilizației rurale din zona Suceava și apoi am vizitat o fermă model de arbuști ornamentali și de păsări exotice aflată lângă Mănăstirea Dragomirna.
Fiecare oprire a fost prilej de conversații interesante, profesorul francez arătându-și cunoștințele și împărtășind cu noi fragmente din experiența căpătată în lumea largă, pe subiecte din cele mai diverse, cu respect pentru trecut și grijă pentru viitor.
Reiese din aceste conversații grija pentru viitorul planetei și încercarea de conștientizare a semenilor referitor la aceasta. Doar dispariția albinelor ar da peste cap agricultura mondială, lăsându-ne fără mâncare, suprapopularea deja pune presiune pe piața alimentară, totul pe o suprafață de teren limitată. Optimismul în ceea ce privește viitorul poate apărea doar dacă vom conștientiza aceste fenomene și vom încerca să le stăvilim.
Proiecte viitoare, în care să implicăm pe cei cărora viitorul le aparține, vor putea contribui la această luptă continuă pentru menținerea vieții pe pământ.
