Ieri, la ora 05.16, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2 H din Putna, un bărbat de 34 de ani a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu stâlpii de susținere ai porții rustice de la intrarea în comună, după care s-a răsturnat.
Din impact a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.